Foto: Toyota bZ3 automobilul construit cu ajutorul chinezilor

Toyota bZ3 este un nou vehicul cu propulsie exclusiv electrică, ce va fi produs de compania japoneză în China. Surpriza vine din modul în care acest automobil a fost conceput: el este rodul colaborării dintre Toyota și BYD, cel mai mare constructor de vehicule electrice din China și chiar din lume, alături de care au colaborat și cei de la FAW.

După cum au spus cei de la Toyota, BYD a participat în special cu platforma de baterii, unul dintre domeniile pentru care este considerată lider global. În același timp, FAW s-a implicat în acest parteneriat cu facilitățile de producție și va pune la dispoziția noului automobil rețeaua de vânzări și cea de service.

Toyota bZ3 este un vehicul cu propulsie exclusiv electrică

Toyota bZ3 este din punct de vedere al coaroseriei un sedan de clasă medie, având o lungime de 4,72 metri, o lățime de 1,83 metri și înălțime de 1,47 metri, cu un ampatament generos, de 2,88 metri, care amplifică spațiul destinat pasagerilor.
Din punct de vedere al sistemului de propulsie, primele informații arată că bateria Li-Ion furnizată de BYD asigură o autonomie de peste 600 de km, o valoare care pune mașina în topul celor mai performante vehicule electrice.

În plus, Toyota susține că a reușit să asigure un nivel foarte redus de degradare a bateriei, astfel încât să păstreze o capacitate de 90% după 10 ani de utilizare.
Structural, Toyota bZ3 rămâne produsul niponilor, deoarece mașina a fost dezvoltată pe platforma e-TNGA, creată de companie și regăsită și pe primul model electric, bZ4x.

Mașina a fost gândită ca un vehicul de familie, cu un spațiu adecvat care a fost desenat după un concept botezat Famili Lounge. Caroseria are o jumătate posterioară de tip fastback, care crește astfel volumul pentru bagaje, fără să facă un compromis prea mare din punct de vedere al aerodinamicii, având un coeficient de numai 0,218.

Pentru moment, Toyota nu a oferit alte informații tehnice referitoare la motoare și performanțele pe care aceste le vor oferi. A publicat în schimb o fotografie-teaser cu un al treilea model electric pe care se pregătește să-l lanseze.

evomag.ro
Distribuie știrea